Ce ace conteplam si atingem e si in spatiu si in timp ca urmarea coexista ca fiinta. Astfel se dezvolta o energies au un entuziasm care contopeste sau apropie doar ii corespunde un unde viu sub forma unui arbore care apartiene unei specii sau familii ordinii, sau gen si care ne atrage in simbioza.
Asemenea oamenilor, arborii sunt activii sau sunt pasivii iar interactiunea se realizeaza cel mai bine intre argumente sau vietatii in miscare, orii particele care au un scop. Se determina astfel o calitate si o cantitate a simbiozei si o miscare limitata intre cele doau genurii om si arbore.
Substanţa generală merge pînă la un loc cu specificarea sa în genuri şi în specii nu pînă la infinit. Căci ea rămîne în marginile aceloraşi genuri şi specii, sau în caracterele aceleiaşi substanţe. Mişcarea aceasta limitată a fluxului şi refluxului specificării e un argument pentru mărginirea lumii, pentru neinfinitatea ei. A ceeaşi incapacitate de infinitate dovedeşte mişcarea limitată de creştere şi descreştere cantitativă sau mişcarea de specificare calitativă limitată şi de revenire din ea. Pe de altă parte, specificarea substanţei în specii şi revenirea din ele, creşterea şi descreşterea cantitativă şi specificarea calitativă în aceleaşi limite, realizîndu-se prin mişcare, arată că nimic din lume nu e nemişcat. Iar dacă nu e nemişcat, nu e nici fără de început, ci îşi are un început al fiinţei şi mişcării sale, din Cel nefăcut şi nemişcat. «Spaţiul este periferia exterioară a universului, sau poziţia din afară a universului, sau marginea conţinătorului în care se conţine conţinutul».
Timpul ca trecere prin om sau natura ne da limite cu privire la transferul sanatos intre golul adus de noi si preaplinul sevelor care uraca spre laboratorul frunzelor unde lumina se contopeste cu seva si transforma in materie dragostea si pacea dintre pamant si cer .
Vremea e lasata si legata din mosi stramosi sa fie incincita asa se spune asemenea simturilor omului. Curgerea lor se contopeste cu exactitatea celorlalte masuri anul inseptit.